Ne gândim la tine
Ce faci? Cum ești? Mai poți?
Ce an, nu? Multora li se pare că nu se mai termină. Și pe bună dreptate.
Din păcate, când ne este cel mai greu și avem cea mai mare nevoie de recunoștință în viața noastră, parcă atunci devine aproape imposibil să o accesăm.
Cum să facem să fim "mai buni" când lumea din jurul nostru pare că e mai rea pe zi ce trece?
Nu vrem să fim prăpăstioși. Chiar nu suntem. Vrem doar să știi că e normal să te simți așa uneori. Și să-ți amintim că și asta, ca multe altele, o să treacă. Sau o să ne adaptăm, depinde de perspectiva ta.
Și mai vrem să-ți spunem cât de mult te apreciem. Știm ce înseamnă să te simți copleșit uneori. Să simți că nu ai de ce te agăța. Misiunea noastră este ca Răgaz să devină acea rază de lumină în viața ta.
Poate că am reușit deja, dar dacă nu, vreau să știi că surprizăsurpriză, la un clic distanță, oricând ai nevoie să vorbești cu cineva. Dă un reply la mailul ăsta și îți vom răspunde. Sau ...
Avem și o surpriză pentru tine, în aceeași notă. Azi inaugurăm, in avanpremieră pentru abonați, grupul nostru de WhatsApp! "Încă un grup?🙄" Al nostru e altfel! Cel puțin așa intenționăm. Va fi un refugiu unde poți găsi suport atunci când ai nevoie, departe de știri, de politică, de reclame. Va fi discret, dar va fi acolo, pentru tine.
Pentru noi, anul ăsta a fost unul al extremelor. Pe cât de multă suferință ne-a adus, pe atât de mulți oameni minunați au apărut în viața noastră. Da, inclusiv tu. Te vedem și te apreciem.
Newsletter-ul nu a primit atenția pe care o merita în ultimul timp. Dar nu-ți face griji, o să revenim în ianuarie!
Nu e ultimul mail de anul ăsta, dar îți urăm de pe-acum Sărbători liniștite, răbdare cu tine și cu cei dragi și multă pace în suflet.